Cum a inceput povestea ta cu cataratul si ce te-a atras initial la acest sport?

Parintii mei m-au dus prima oara la stanca cand eram inca foarte mic, ei fiind amandoi cataratori. Am cateva imagini in memorie de cand mergeam la falezele de la Aboland sau pe Tampa. Sincer sa spun, copil fiind nu prea imi placea sa merg la catarat dar trebuia sa merg pentru ca mergeau ei. Mai tarziu, pe la varsta de 10 ani am si luat o pauza lunga de la tot ce insemna catarat sau mers pe munte pana mai tarziu cand in 2017 am fost intr-o tabara de alpinism organizata de Lucian Pasca in care mi-am dat seama de fapt ce fain e sa te cateri :). In toamna aceluias an am mers cu ai mei pe Tampa si am invatat sa ma dau cap de coarda, pe Alba ca Zapada gradul 5 in dreapta falezei si pe Micul Septar 6a+ sau 7-.  Dat fiind faptul ca parintii mei deja nu se mai catarau de cativa ani am inceput sa imi caut pe cineva cu care sa merg la catarat si in iunie 2018 am inceput sa ma catar constant cu Andrei Vlad care mi-a fost partener de catarat o buna perioada de timp.Practic momentul asta il consider eu anul 0 ca sa zic asa in cariera mea de catarator. La inceput ce m-a atras cel mai mult la catarat a fost sentimentul de a explora si curiozitatea pe care o aveam legata de fiecare traseu pe care urma sa ma catar.

Nu pot sa zic ca am avut vreun moment specific. As zice, ca orice traseu pe care m-am dat si oamenii pe care i-am intalnit pe parcurs m-au ajutat. Daca ar fi totusi sa identific un moment, ar fi cand am hotarat sa nu mai particip la concursuri in sala si sa ma dedic in intregime stancii.

De cand am inceput sa ma catar constant in 2018 nu a existat vreun moment in care sa imi treaca prin minte sa renunt la catarat. Cataratul face parte din mine si imi e greu chiar si sa imi imaginez cum ar fi sa nu ma catar. Si acum cand trec mai multe zile legate fara sa ating stanca incep sa devin irascibil si destul de greu de suportat de catre cei apropiati :).

Psihicul, din punctul meu de vedere, este factorul decisiv. Poti fi cel mai puternic catarator din punct de vedere fizic, atata timp cat mental nu esti acolo, nu cred ca iti poti atinge potentialul. As defini psihicul ca fiind capacitatea cataratorului de a lupta cu el insusi , in primul rand, in anumite situatii concrete in care te afli cand te cateri. Si anume cum ar fi cand dai o incercare pe un proiect sau te dai la vedere pe un traseu la limita si trebuie sa ramai agatat acolo pana inevitabil ori cazi ori asiguri topul, sau cand vii a 80 a oara la un proiect si stii ca intr-o zi o sa iti iasa sau capacitatea de a iti controla frica etc.

Acum cativa ani eram tentat sa pun mai mult accent pe pregatirea fizica fara sa imi dau seama ca de fapt totul pleaca din cap. Inclusiv antrenamentul pe care il fac (oricare ar fi el) trece mai intai prin cap si dupa se materializeaza (sau nu). Asa mi-am dat seama de fapt ca mie imi este foarte greu sa ma antrenez la sala si sa evoluez din cauza faptului ca eu de fapt nu cred cu adevarat ca pot deveni mai bun doar catarandu-ma in sala fiind si foarte greu sa raman motivat daca trece ceva timp fara sa ma catar la stanca. Asa am ajuns la concluzia ca eu am nevoie sa ma dau mult la stanca pentru a evolua si pentru a ma antrena atat fizic dar mai ales mental. De fapt, daca e sa ma uit inapoi, asa am ajuns pana in punctul asta, m-am catarat cat de mult am putut la stanca pe trasee din ce in ce mai grele care treptat mi-au impins persepctiva asupra a ceea ce sunt capabil sa fac.

In general simt mai multa frica pe trasee dupa o perioada mai lunga in care nu m-am catarat la stanca. Dupa cateva iesiri sau trasee, imi revin si ma catar din nou relaxat dar tot timpul prezent in situatie ca sa zic asa. Insa nu a fost intotdeauna asa. Primii mei ani de catarat pot spune ca frica a fost tot timpul acolo sus cu mine un pic mai mult decat ar fi trebuit. Nu eram niciodata panicat dar nu eram nici relaxat, focusul era aproape tot timpul mai mult pe asigurari (cand si cum sa asigur cat mai repede si cu orice pret) decat pe prize si pe miscari. Dar cu timpul asta s-a schimbat in mod natural. Acum pot sa zic ca in 90% din timp sunt concentrat pe cataratul propriu-zis, chiar mi se mai intampla uneori  sa trec de asigurare fara sa imi dau seama sau sa ma trezesc cu spitul la nas :). La modul concret cand sunt intr-un pasaj mai expus, incerc sa imi mentin concentrarea pe miscari si pe respiratie si incerc sa imi spun mie insumi in minte ca si daca e sa cad nu are ce sa se intample si de cele mai multe ori iese bine :)). Alteori mai imi vine sa fredonez diverse melodii in minte in timp ce negociez pasaje mai delicate intr-un traseu.

Incerc sa ies cat mai des posibil la stanca si sa ma dau pe trasee cat mai multe si mai diversificate (fe?e, surplombe ,riglete, gauri, diverse stiluri). In functie de zona, ori incerc un proiect ori ma dau mai mult la vedere si fac volum. Cand nu pot sa ies la stanca, incerc sa ma mentin la sala si ma dau pe traseele de boulder din sala sau ma duc la Moonboard sau la Spray Wall si imi dau pasi.Mai demult am incercat si un program de antrenament sistematic clasic pentru cateva luni dar mi-am dat seama ca nu prea se potriveste cu modul meu de a fi. Imi place sa ma las inspirat de moment si sa fiu spontan.

La modul cel mai simplu, cred ca multi cataratori la inceput au tendinta de a neglija aspectul de tehnica al cataratului si dau prea multa importanta aspectului fizic. Nu zic ca nu e important sa fi puternic, este, dar la inceput tehnica e baza si forta vine peste. Cred ca cei mai multi cataratori nu sunt pe deplin constienti cat de mult te poate ajuta o executie tehnica impecabila intr-un pasaj care aparent pare o chestiune de forta (aici ma refer si la sala si la stanca) dar care cu pozitionare corecta te poate ajuta sa treci cu resurse fizice minime. De fapt, in ultima vreme am inceput sa fiu din ce in ce mai interesat in a ma catara cat mai eficient posibil cu forta minima. Mi se pare ca magia cataratului sta in a trece pasaje grele prin eleganta si tenacitate. Prin forta bruta oricine poate :).

Cel mai mult incerc sa le transmit cursantilor mei sa indrageasca cataratul in sine si mai putin factori motivanti externi cum ar fi cifrele,postarile de pe Instagram sau alti oameni care ii privesc. E greu de explicat dar incerc cumva sa ii fac sa vada cataratul la fel cum il vad eu.

Ce obiective personale si profesionale ai pentru urmatoarea perioada?
Am cateva trasee si pereti din tara dar si din strainatate pe care vreau sa le explorez .Dar mai ales vreau sa ma apuc sa bat trasee si sa contribui la dezvoltarea unor zone noi de escalada. Poate si niste premiere in pereti mai mari. In principiu vreau sa continui sa ma dezvolt in domeniul cataratului in cat mai multe discipline, fiindca este o activitate atat de complexa si de diversificata. Nu in ultimul rand, vreau sa imi continui campania de premiere rotpunkt din Aboland si sa incerc sa pun in valoare cu adevarat zona fiindca mi se pare ca este adesea trecuta cu vederea cu toate ca acolo inveti cu adevarat sa te cateri si sa te dezvolti in calitate de catarator.