Memorialul Emilian Cristea e un reper important in istoria alpinsmului romanesc. Deschis in 1985 de o echipa a clubului Armata, cap de coarda fiind in cele mai multe lungimi Florin Ularu, traseul a uimit prin ineditul unor solutii de asigurare si prin duritatea unor pasaje. A fost nevoie de multe incercari pina ce traseul a fost parcurs de jos pina sus si multe echipe s-au retras fara a putea depasi anumite pasaje sau suferind accidente (stiu de unul intimplat in tavanul de jos, de sub Amvon  si de altul in Aripa). Se pare ca prima echipa care l-a urcat pina sus, in august 1986, a fost cea formata din iesenii Costica Costia (cap de coarda), Micky Buchholtzer si Mihai Popa (secunzi).

Intre 8 si 10 ianuarie 1990 are loc premiera de iarna a traseului (Ion Iulica Patrascu si Marius Gane – detalii aici, iar in perioada 4-5 aprilie 1992 prima parcurgere solitara, realizata de catre Cornel Sain. Din pacate, in ultimii 10 ani traseul a intrat intr-un con de umbra, vazind din ce in ce mai putine parcurgeri.

Traseul e frumos si aerian. Partea de jos e de liber si de orientare, cea de sus e mai fizica, cu pasi de artificial, dar si de liber impus. Nu am avut nevoie de mobile, regruparile sint reamenajate tot de catre autorul premierei cu expansoare  Fixe si cu veriga de rapel. Expansoarele apar si in unele puncte ale lungimilor, mai ales in partea de sus. Retragerea este posibila pe linia traseului, in caz ca apar probleme neprevazute. Schita traseului este realizata de Titus Gontea.

L1 – De la bolovan se pleaca drept in sus, apoi se face stinga pe o fisura cu iarba. Inceputul e identic cu plecarea in Sperante, dar la un moment dat, dupa vreo 20 de metri, cind ajungem in dreptul unor fisuri orizontale, facem dreapta. Se vad pitoanele, nu e problema. Se traverseaza o fata cu alveole si se urca spre un prag mare, unde se regrupeaza la 4 pitoane (singura regrupare nereamenajata). In dreapta, pe brina, e un expansor din Carutul cu rotile. Lungimea are cam 40 de metri si la liber e pe la gradul 6.

L2 – Din regrupare plecam drept in sus, cu o fisura un pic friabila la miini. La 4 metri mai sus apare primul piton, un P. De aici trebuie sa ne orientam spre dreapta, desi in stinga se vede o linie de pitoane ce vine din Sperante. Mergem spre dreapta, urcam un pic si traversam pe un prag, apoi urmam pitoanele pina ajungem sub a doua regrupare din Sperante, aflata pe un prag, sus, sub un tavanel. Continuam spre dreapta, urcind citeva fete si fisuri si regrupam pe un prag comod.

L3 – Traversam dreapta, spre iarba, apoi tinem fata de la limita ierbii, urcam in sus pe praguri friabile si revenim spre stinga, cumva pe directia regruparii de dedesubt. Lungime e scurta si usoara. 

L4 – In sus, pe o fisura care are spre final un piton IUS ce se misca un pic, apoi spre stinga, pe alta fisura, in traversare destul de dificila. De aici tot in sus pe praguri cu iarba, pina pe o brina larga, unde ne oprim la doua exapansoare Fixe. In stinga, la citiva metri, se vede regruparea din Ultimatum.

L5 – Plecam spre un diedru cu iarba, spre un tavan evident. Ajungem la tavan si traversam pe sub el, fara asigurari, cu un prag de gresie la miini si cu prize nu foarte clare la picioare. Nu e greu, dar e expus. Regruparea e la capatul tavanului.

L6 – In sus, spre un expansor vizibil, dupa tavan, apoi spre stinga, evitind fisura larga de deasupra pe un prag de iarba, pina prindem o fisura buna de bavareza. Urcam spre Amvon pe praguri si fisuri, apoi traversam dreapta, spre Aripa. Ne oprim la o regrupare cu 3 expansoare sau putem continua si regrupa chiar sub Aripa, dupa citiva metri comuni cu Fisura Albastra, in dreptul Bivuacului 1. Daca regrupam la baza aripii, trebuie sa tinem cont ca regruparea e formata din 4 pitoane vechi si ca stam chiar sub plecarea in aripa.

L7 – una dintre cele mai faine – Aripa. Se pleaca un pic incomod, pe spate, dar cu prize foarte bune. La citiva metri de la plecare este un piton vechi dublat de un expansor – singura asigurare pe aceasta fisura larga. Urcam aripa in bavareza (din loc in loc pe fata din dreapta apar citeva alveole bune). Pasajul nu e foarte dificil, are gradul 6, dar faptul ca nu e asigurat il face foarte interesant pentru capul de coarda. In partea de sus a Aripii e un prag bun, iar un pic mai sus ajungem la o regrupare comoda.

L8 – De aici incepe partea de artificial, partea fizica a Memorialului. Pitoanele se vad clar, din cind in cind mai apare cite un expansor. Pornim in sus, pe un prag, apoi urcam o fisura des pitonata. La un moment dat, traversam spre stinga, urcam iarasi in sus la liber, o fata cu alveole, pina in dreptul a doua pitoane (unul batut de sus in jos, altul cu o cordelina veche, foarte subtire), de unde iarasi traversam, liber, spre stinga, cu prag bun la mina. Regrupam la expansoare, pe un prag. Eu am folosit in tot traseul o singura scarita cu fifi ca sa o pot recupera usor. Sint pasaje care nu stiu cum se pot trece fara scarite.

L9 – in sus, cu 3 expansoare noi foarte apropiate, care dubleaza altele vechi. Urmeaza o urcare spre o fata compacta (imi amintesc aici un piton firav). Initial am urcat fata pina spre capatul ei, vazind regruparea, dar iesirea era foarte friabila si, cu greu, am descatarat la pitonul de sub mine, citiva metri. Apoi am urcat in sus 2 metri (alveole la miini) si am traversat in dreapta, spre o muchie, dupa care era ascuns un piton. Regrupare comoda pe un bolovan mare, sub o fisura larga.

L10 – urca spre fisura larga pe care in partea de sus dupa vreo 10-12 metri o paraseste spre stinga, pe un prag, apoi pe fete cu iarba ajunge intr-o regrupare comoda, pe o prispa mare de gresie. Lungime scurta.

L11 – lungimea cu “gaurile”, una dintre cele mai faine si inedite ale traseului. Plecam in sus, pe praguri de gresie, apoi ne spre orientam dreapta, cu pitoane si expansoare vizibile. La un moment dat, de la un piton batut si indoit intr-un prag de gresie trebuie sa urcam spre o gaura de sus, din care asiguram o clepsidra prin care este trecuta o bucata veche de coarda. De aici urcam pina la o grota in gresie, folosita pentru bivuacuri de cei care au urcat traseul iarna. Aici e un piton batut in gresie, dar, ca sa nu frece coarda, am preferat sa nu-l asigur. Se iese din grota in exterior si se ajunge la un expansor nou. Urmeaza o traversare dreapta, unde este pasul de liber impus al traseului. Fiind traverseu si fiind neasigurat, se spune ca gradul de catarare e 7, dar cred ca de fapt e un 6+. La capatul traverseului (prize de gresie la miini si alveole la picioare) e o mica grota cu un expansor vechi. De aici urcam o fata asigurata des cu expansoare noi, apoi traversam stinga pe pitoane slabe pe un prag generos, pina in regrupare. Faina lungime!

L12 – pleaca intial in sus, apoi traverseaza lung dreapta, fara asigurari, cu prize bune la picioare si cu un prag mare de gresie friabila la miini. Ajungem sub o fisura surplombata pe care noi am urcat-o artificial. Regruparea e comoda, pe un prag mare de gresie.

L13 – e una dintre cele usoare si sigure, fiind des asigurata la remenajare (nu am inteles de ce atita risipa de expansoare). Se poate incerca liber sau iese usor la A0. Regrupare buna, pe o brina mare cu iarba.

L14 – plecam spre dreapta brinei, urcam o fisura si traversam stinga, apoi iesim liber pe iarba din Bivuacul 4, pe un bolovan mare. In dreapta, aproape, se vede ultima regrupare din Fisura Albastra directa. Urcam la liber bolovanul si traversam scurt stinga, spre o fisura unde se vad pitoane. De aici tot in sus, cu pitoane apropiate. Traversam stinga pina la un expansor si... apare o miscare foarte intinsa pina la urmatorul piton, aflat citiva metri in stinga, un pic mai jos, pe un prag. Am incercat in citeva feluri sa trec liber, dar prizele de mina se tot rupeau. Am prins pitonul cu balans serios si am mai urcat citiva metri pina in regrupare. E o miscare nu neaparat grea, dar pina am ghicit solutia a trecut ceva timp. Cind a venit secund, Vali a tractionat gresit ultimul piton al lungimi si l-a scos. Nu am avut ciocan sa-l batem la loc, asa ca a mai aparut o miscare impusa chiar sub regrupare, dar se poate trece liber sau se poate pune o nuca.

L15 – in sus, pe praguri usoare, pina pe o brina mare. Aici se vede un piton intr-o fisura tot in sus, dar e mai usor sa se iasa pe brina spre dreapta, apoi pe o fata cazuta usoara, asigurata cu un expansor nou.

click pe foto pentru a mari