De multe ori am auzit propoziţii/fraze care cuprindeau sintagma:

„Dragă, trebuie să gândeşti pozitiv!” sau 

„Dacă nu ai să gândeşti pozitiv nu ai să…..” sau 

„Ca să reuşeşti trebuie să gândeşti pozitiv!”

„Dacă vrei să câştigi mulţi bani trebuie să-şi schimbi atitudinea şi apoi, să gândeşti pozitiv!”

  Cred că nu numai eu le-am sesizat ca şi formulări….numai că pe mine mă deranjează din ce în ce mai mult şi mai ales atunci când sintagma GÂNDIRE POZITIVĂ este asociată cu imperativul TREBUIE (Cine spune că trebuie ? În ce calitate ? Pe ce criterii?). 

  Pe de altă parte, cel mai frecvent primim sfaturi de la cei din jur despre cum ne-ar fi nouă bine sau ce să facem, cum să acţionăm spre binele nostru! Asta este culmea paradoxului! 

  Exagerarea vine din faptul că unora le-a reuşit atunci când au gândit pozitiv, în anumite situaţii şi au extrapolat reuşita, au generalizat-o. Pentru ca apoi, să o vândă frumos ambalată (cel mai frecvent povestea vieţii lor) şi să tragă concluzia că dacă gândesc pozitiv le merge bine. 

  De aici şi până la a genera un fenomen de masă şi apoi, de a manipula minţile unora dintre noi nu a mai fost decât un pas.

  La sfârşitul sezonului competiţional, un copil, de la tenis, mi-a pus o întrebare năucitoare şi provocatoare, în acelaşi timp: 

  Din experienţa mea am sesizat că există trei situaţii distincte:

1.gândirea pozitivă funcţionează 

2.gândirea pozitivă iniţial funcţionează pentru ca la un moment dat să nu mai apară rezultatele scontate

3.gândirea pozitivă nu are cum să funcţioneze.

Nivelurile neurologice ale schimbarii

  Pe baza Piramidei nevoilor oamenilor după motivaţie elaborată de Abraham Maslow, Robert Dilts a conceput Piramida nevoilor neurologice ale schimbării: Obţinerea unui rezultat este posibilă atunci când cele mai multe elemente care aparţin diferitelor niveluri sunt convergente. Cu cât condiţiile de la bază nu sunt îndeplinite cu atât mai puţin probabilă este reuşita gândirii pozitive. De ex. unui copil care este obosit, a mers cu trenul/maşina 5 ore, îi este foame, intră pe teren şi are un adversar care este mult mai bine dezvoltat decât el nu poţi să-i spui să gândească pozitiv dacă pierde. În această situaţie îi aduci aminte de cea ce ştie nu să facă abstracţie de realitate! (A face abstracţie de realitate în această situaţie este ca un fel de autoiluzionare, autoamăgire). Aceluiaşi copil aflat într-o situaţie diferită: odihnit, corect alimentat, cu antrenamente conform programării, cu un adversar comparabil ca valoare poţi să-i spui atunci când s-a deconcentrat şi pierde: „Hai, gândeşte că poţi, hai gândeşte la victorie!” este mult mai credibil pentru el că poate, simte şi el acest lucru, şi rezultatul poate să apară. 

  Deci, gândirea pozitivă poate funcţiona dacă cât mai multe elemente ale piramidei sunt convergente. În această situaţie poţi să gândeşti pozitiv tocmai ca să te mobilizezi, să-ţi aduni rezervele, să faci apel la resursele pe care le ai. Cu alte cuvinte, 

  La aceasta se adaugă un scop specific, cuantificabil, de atins, realistic fixat în timp. Ştiu că poate părea un pic prea sofisticat, dar chiar este complicat şi acesta este unul dintre motivele pentru care consider că pregătirea psihologică pentru concurs este o activitate extrem de complicată, laborioasă şi care nu poate fi făcută numai cu o „gândire pozitivă”. Este şi motivul pentru care am elaborat un concept atot-cuprizător, mai larg – Gândire performantă (vezi articolul).

  La un moment sportivi de mare performanţă pur şi simplu renunţă la sport chiar dacă ar putea continua. Teoretic, se pot găsi câţiva prieteni prin jur care să le „servească” câteva lecţii de gândire pozitivă şi totuşi nu funcţionează…pentru că apar întrebări de tipul: „Pentru ce fac eu asta?” sau „Pentru ce mai fac asta….când aş putea să…?” În situaţia în care cineva are astfel de întrebări nivelele inferioare (mediul, obiceiurile, abilităţile, credinţele şi valorile) sunt în armonie între ele,dar nu şi cu descoperirea propriei identităţi. Poate că poate părea uşor ciudat să-ţi pui astfel de întrebări, totuşi ele sunt etape normale ale procesului de evoluţie.

  Aş vrea să se înţeleagă că acest tip de gândire – pozitivă cu ori ce preţ nu are cum să funcţioneze ori cum, oricând, în ori ce fel de situaţie, pentru ori cine. Este ca un fel de autohipnoză pe care suntem tentaţi să o aplicăm şi apoi, să avem o scuză bună dacă nu am reuşit (urmează să explic în articolul Profeţii autoîmplinite).

  Există situaţii în care gândirea pozitivă „extremă” chiar nu este indicată: ce s-ar întâmpla dacă am ceda impulsului „pozitiv” de a traversa strada când tocmai vine o maşină, sau am ceda tentaţiei de a ne juca cu un fluture superb, colorat şi care zboară (noi fiind la etajul X !!!!!) ….şi exemplele pot continua. 

  Un cuvânt care începe să-şi facă loc în vocabularul meu, din ce în ce mai frecvent, este MODERAŢIA cred că poate fi aplicat şi în gândire. Moderaţia realistică bazată pe analiză, pe logică, pe evaluare. De multe ori îi învăţ pe cei cu care lucrez să-şi spună lucruri şi să gândească pozitiv, dar să nu o facă AUTOMAT sau ca un AUTOMATISM ci, după ce şi-au spus acest lucru să îşi ia câteva secunde şi să analizeze ce simt în corp, dacă cred că se poate aplica, dacă nu apare altă idee în minte, poate o soluţie, chiar ….şi numai după aceea să continue să gândească pozitiv.

Profesor Univ.Dr. Paula Drosescu

 medic primar Medicina Sportiva

 Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport